Articole

Curtea trebuie să motiveze orice hotărâre sau decizie?

 

Răspunsul este da, întrucât, potrivit art. 45 par. 1 din Convenţie, orice hotărâre şi decizie care declară cererile admisibile sau inadmisibile trebuie să fie motivată.

Dacă este aşa, următoarea întrebare este de ce reclamanţii nu primesc întotdeauna o copie a deciziei prin care Curtea respinge cererea ca inadmisibilă şi, în loc de decizie, primesc o scrisoare prin care sunt doar informaţi, pe scurt, că respectiva cerere le-a fost respinsă.

“De vină” pentru primirea, uneori, a unei scurte scrisori în loc de copia deciziei motivate de inadmisibilitate este Regulamentul Curţii (“Rules of Court”).

Desigur că, asaltată de valul de cereri, Curtea a încercat, prin Regulament, adoptarea unor soluţii practice de degrevare, de simplificare a activităţii sale. Regulamentul Curţii nu putea, însă, să prevadă că unele decizii de inadmisibilitate nu se motivează, pentru că asta ar contraveni Convenţiei, care stipulează expres în art. 45 par. 1 că orice hotărâre sau decizie trebuie să fie motivată.

În această situaţie, pentru a nu contraveni Convenţiei, dar, în acelaşi timp, şi pentru a degreva oarecum Curtea, Regulamentul a prevăzut că anumite decizii de inadmisibilitate nu mai trebuie să fie comunicate părţilor, care vor fi doar înştiinţate printr-o scrisoare cu privire la soluţia de respingere a cererii. Deci, şi aceste decizii de inadmisibilitate sunt motivate, doar că nu sunt comunicate. E mai simplu şi mai practic. Pentru Curte.

Care decizii de inadmisibilitate nu se comunică părţilor, care vor primi, în schimb, o scurtă scrisoare de informare?

  1. În primul rând, nu se comunică nicio decizie de inadmisibilitate pronunţată de judecătorul-unic (un complet al Curţii format dintr-un singur judecător). Judecătorul-unic soluţionează o cauză în situaţia în care ea este vădit inadmisibilă (regula 33 pct.4 şi regula 52A pct. 1 din Regulament). Astfel de situaţii există atunci când, de exemplu, din actele dosarului rezultă foarte clar că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs (nu a exercitat un apel sau un recurs la care avea dreptul potrivit legii naţionale) sau că reclamantul a depăşit termenul maxim de 6 luni pentru sesizarea Curţii. Mai nou, poate fi vorba şi despre caracterul vădit neimportant al prejudiciului suferit de reclamant.

Un caz întâlnit relativ frecvent, în care reclamanţii primesc în loc de decizia de inadmisibilitate o scrisoare de informare că “au pierdut” cazul este cel al unor cereri privind imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Dacă reclamantul nu a făcut dovada că anterior sau chiar după sesizarea Curţii a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că acesta nu a epuizat căile interne de atac, astfel că plângerea/cererea adresată Curţii a fost respinsă ca vădit inadmisibilă. Fiind vădit inadmisibilă, cererea a fost respinsă printr-o decizie a judecătorului-unic, decizie care nu se comunică şi pentru care nu există nicio cale de atac.

  1. În al doilea rând, nu se comunică majoritatea deciziilor de inadmisibilitate pronunţate de Comitetul de 3 judecători (un complet al Curţii format din 3 judecători). Comitetul se pronunţă în cazurile în care inadmisibilitatea nu este vădită, ci suportă discuţii/examinări suplimentare. De exemplu, dacă judecătorul-unic apreciază că într-o cauză pe care o examinează nu există un caz vădit de inadmisibilitate, ci un caz care necesită discuţii/examinări suplimentare, el va trimite cauza spre soluţionare Comitetului de 3 judecători. Acest comitet, dacă va pronunţă o decizie de inadmisibilitate, ea nu va fi comunicată părţilor, care vor fi doar informate cu privire la soluţie, printr-o scrisoare. Cu titlu de excepţie, Comitetul poate stabili că o decizie de inadmisibilitate să fie comunicată părţilor. În lipsa unei menţiuni exprese a comitetului în sensul comunicării, se aplică regula că decizia de inadmisibilitate nu se comunică (regula 33 pct. 4 şi regula 53 pct. 5 din Regulament). Decizia de inadmisibilitate, comunicată sau nu, nu este supusă niciunei căi de atac.

În cazul deciziilor de inadmisibilitate care nu se comunică părţilor, Curtea are obligaţia ca, periodic, să facă publice informaţii cu caracter general privind aceste decizii (regula 33 pct. 5 din Regulament).