Despre CEDO pentru practicieni juridici – transmisie live

Cursul „Despre CEDO pentru practicieni juridici”, oferit de APADOR-CH specialiștilor în drept, derulat timp de două zile la București, cu participarea a peste 60 de juriști și transmis live pe Internet.

Prima zi a cursului a avut următorul conținut:

  • Cuvânt introductiv – Maria Nicoleta Andreescu, director executiv APADOR-CH – minutul 28.00
  • Principiile Convenției Europene a Drepturilor Omului – avocat Dan Mihai – minutul 34.00
  • Criterii de admisibilitate a cererilor către CEDO; Cum se completează un formular de cerere către CEDO – avocat Nicoleta Popescu – minutul 2.50.00

Ziua a doua a cursului, vineri, 30 octombrie:

 

Suportul de curs folosit la training poate fi consultat sau descărcat de aici:

 

Reacții de la participanții la curs

 

Vreau să vă felicit pentru inițiativa dvs. și totodată să o felicit pe doamna avocat Nicoleta Popescu pentru prezentarea structurată.

 

Anca Stroiu, avocat Baroul București

 

*

 

Putem să vă spunem că întâlnirea a fost interesantă, elementele transmise, de o deosebită importanță în condițiile în care noi știm destul de bine subiecul. Mii de multumiri, atât pentru întâlnire, dar și pentru organizare!

 

Ileana Leca, consilier juridic, București

*

Țin să vă mai mulțumesc încă o dată pentru oportunitatea oferită de a participa la acest curs. Pentru mine una a fost o experiență nemaiîntâlnită și care cu siguranță imi va fi de mare folos pe viitor

 

Roxana Toma, consilier juridic, Suceava

 

*

 

Vă mulțumim pentru acest curs. A fost un curs foarte interesant. Mi-aș dori să particip la cât mai multe astfel de cursuri!

 

Steluta Năstase, consilier juridic

Curtea trebuie să motiveze orice hotărâre sau decizie?

 

Răspunsul este da, întrucât, potrivit art. 45 par. 1 din Convenţie, orice hotărâre şi decizie care declară cererile admisibile sau inadmisibile trebuie să fie motivată.

Dacă este aşa, următoarea întrebare este de ce reclamanţii nu primesc întotdeauna o copie a deciziei prin care Curtea respinge cererea ca inadmisibilă şi, în loc de decizie, primesc o scrisoare prin care sunt doar informaţi, pe scurt, că respectiva cerere le-a fost respinsă.

“De vină” pentru primirea, uneori, a unei scurte scrisori în loc de copia deciziei motivate de inadmisibilitate este Regulamentul Curţii (“Rules of Court”).

Desigur că, asaltată de valul de cereri, Curtea a încercat, prin Regulament, adoptarea unor soluţii practice de degrevare, de simplificare a activităţii sale. Regulamentul Curţii nu putea, însă, să prevadă că unele decizii de inadmisibilitate nu se motivează, pentru că asta ar contraveni Convenţiei, care stipulează expres în art. 45 par. 1 că orice hotărâre sau decizie trebuie să fie motivată.

În această situaţie, pentru a nu contraveni Convenţiei, dar, în acelaşi timp, şi pentru a degreva oarecum Curtea, Regulamentul a prevăzut că anumite decizii de inadmisibilitate nu mai trebuie să fie comunicate părţilor, care vor fi doar înştiinţate printr-o scrisoare cu privire la soluţia de respingere a cererii. Deci, şi aceste decizii de inadmisibilitate sunt motivate, doar că nu sunt comunicate. E mai simplu şi mai practic. Pentru Curte.

Care decizii de inadmisibilitate nu se comunică părţilor, care vor primi, în schimb, o scurtă scrisoare de informare?

  1. În primul rând, nu se comunică nicio decizie de inadmisibilitate pronunţată de judecătorul-unic (un complet al Curţii format dintr-un singur judecător). Judecătorul-unic soluţionează o cauză în situaţia în care ea este vădit inadmisibilă (regula 33 pct.4 şi regula 52A pct. 1 din Regulament). Astfel de situaţii există atunci când, de exemplu, din actele dosarului rezultă foarte clar că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs (nu a exercitat un apel sau un recurs la care avea dreptul potrivit legii naţionale) sau că reclamantul a depăşit termenul maxim de 6 luni pentru sesizarea Curţii. Mai nou, poate fi vorba şi despre caracterul vădit neimportant al prejudiciului suferit de reclamant.

Un caz întâlnit relativ frecvent, în care reclamanţii primesc în loc de decizia de inadmisibilitate o scrisoare de informare că “au pierdut” cazul este cel al unor cereri privind imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Dacă reclamantul nu a făcut dovada că anterior sau chiar după sesizarea Curţii a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că acesta nu a epuizat căile interne de atac, astfel că plângerea/cererea adresată Curţii a fost respinsă ca vădit inadmisibilă. Fiind vădit inadmisibilă, cererea a fost respinsă printr-o decizie a judecătorului-unic, decizie care nu se comunică şi pentru care nu există nicio cale de atac.

  1. În al doilea rând, nu se comunică majoritatea deciziilor de inadmisibilitate pronunţate de Comitetul de 3 judecători (un complet al Curţii format din 3 judecători). Comitetul se pronunţă în cazurile în care inadmisibilitatea nu este vădită, ci suportă discuţii/examinări suplimentare. De exemplu, dacă judecătorul-unic apreciază că într-o cauză pe care o examinează nu există un caz vădit de inadmisibilitate, ci un caz care necesită discuţii/examinări suplimentare, el va trimite cauza spre soluţionare Comitetului de 3 judecători. Acest comitet, dacă va pronunţă o decizie de inadmisibilitate, ea nu va fi comunicată părţilor, care vor fi doar informate cu privire la soluţie, printr-o scrisoare. Cu titlu de excepţie, Comitetul poate stabili că o decizie de inadmisibilitate să fie comunicată părţilor. În lipsa unei menţiuni exprese a comitetului în sensul comunicării, se aplică regula că decizia de inadmisibilitate nu se comunică (regula 33 pct. 4 şi regula 53 pct. 5 din Regulament). Decizia de inadmisibilitate, comunicată sau nu, nu este supusă niciunei căi de atac.

În cazul deciziilor de inadmisibilitate care nu se comunică părţilor, Curtea are obligaţia ca, periodic, să facă publice informaţii cu caracter general privind aceste decizii (regula 33 pct. 5 din Regulament).

 

 

 

 

 

 

Curs gratuit despre CEDO pentru practicieni juridici

APADOR-CH organizează la București o sesiune de instruire de două zile, în perioada 29/30 octombrie 2015, pe următoarele teme: principiile generale CEDO, criterii de admisibilitate a cererilor și reforma CEDO.

Evenimentul face parte din proiectul „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile”, derulat de APADOR-CH în parteneriat cu Comitetul Helsinki Norvegian și finanțat prin Fondul ONG în România. Mai multe detalii despre proiect, pe site-ul dedicat www.drepturicivile.ro.

Proiectul își propune să consolideze sistemul de protecție a drepturilor omului în România. Unul dintre mijloacele prin care se dorește atingerea acestui obiectiv este îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a sistemului de protecție a drepturilor omului, consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în rândul practicienilor în drept.

Dacă sunteți interesați să participați la sesiunea de instruire organizată de APADOR-CH vă rugăm să confirmați  până la data de 26 octombrie printr-un e-mail transmis Georgianei Gheorghe, pe adresa ggheorghe@apador.org.

Agenda detaliată a evenimentului cât și locul desfășurării lui vor fi transmise ulterior.

fondong_logo300 eea-grants

***

Proiectul ”Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile!” este derulat de APADOR-CH și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

 

O problemă de inadmisibilitate a cererilor privind restituirea imobilelor

 

În legătură cu cererile adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea) care au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă, în România, Curtea a adoptat o hotărâre în cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (hotărârea din 12 octombrie 2010, în cauzele nr. 30767/05 şi 33800/06, definitivă la data de 12 ianuarie 2011).

Un caz-pilot se formează la Curte atunci când există un număr foarte mare de cereri/plângeri adresate Curţii care se referă la probleme similare, care se manifestă în mod frecvent, sistematic şi care sunt, de regulă, generate de neconcordanţa dintre legislaţia unui stat şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Convenţia). Prin hotărârea pe care o pronunţă într-un caz-pilot, Curtea obligă statul vizat să ia măsuri cu caracter general, care constau, de regulă, în armonizarea legislaţiei interne cu prevederile Convenţiei.

Prin hotărârea din cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a stabilit că statul român are obligaţia ca, într-un anumit termen, stabilit iniţial la 18 luni şi prelungit ulterior până la data de 12 mai 2013, să adopte măsuri cu caracter general pentru a eficientiza mecanismul privind retrocedările sau despăgubirile, în scopul de a asigura o protecţie concretă a dreptului la proprietate şi în aceste cazuri.

Prin aceeaşi hotărâre-pilot, Curtea a stabilit că suspendă soluţionarea oricăror cauze similare privind proprietatea până la expirarea termenului fixat pentru luarea măsurilor generale, respective până la 12 mai 2013.

La data de 16 mai 2013, în îndeplinirea obligaţiilor statului de a lua măsurile cu caracter general stabilite de Curte prin hotărârea din cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Parlamentul a adoptat Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Prin hotărârea pronunţată în cazul Preda şi alţii împotriva României (hotărârea din 29 aprilie 2014, definitivă la 29 iulie 2014, în cauzele nr. 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03, 29652/03, 3736/03, 17750/03 şi 28688/04), Curtea a stabilit şi ce consecinţe are adoptarea Legii nr. 165/2013 cu privire cererile adresate Curţii în materia imobilelor preluate abuziv.

Astfel, Curtea a apreciat că, în principiu, Legea nr. 165/2013 a instituit o procedură efectivă şi accesibilă pentru remedierea încălcării dreptului la protecţia proprietăţii, în cazurile care privesc imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist (par. 129 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României).

Curtea a constatat că există şi o excepţie, când Legea 165/2013 nu oferă un remediu efectiv, deoarece nu reglementează o anumită situaţie. Este vorba de situaţia în care există mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care stabilesc, pentru titulari diferiţi, dreptul de proprietate asupra aceleiaşi clădiri (par. 124 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României).

De asemenea, Curtea a stabilit că procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013 trebuie să fie urmată chiar şi de către reclamanţii care au sesizat Curtea anterior adoptării Legii nr. 165/2013. Adică şi de reclamanţii care aveau cererile pe rolul Curţii, la data adoptării Legii nr. 165/2013 (par. 134 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României face trimitere expresă la art. 4 din Legea nr. 165/2013, care prevede explicit că procedura din Legea nr. 165/2013 se aplică şi pentru cererile aflate deja pe rolul Curţii).

Ca atare, dacă aceşti reclamanţi nu au făcut dovada că, după sesizarea Curţii, au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că aceştia nu au epuizat căile interne de atac, astfel că plângerea/cererea adresată Curţii a fost respinsă ca vădit inadmisibilă (par. 142 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României).

Dacă o cauză este vădit inadmisibilă, ea se soluţionează de un judecător unic (un complet al Curţii format dintr-un singur judecător), care va pronunţă o decizie de inadmisibilitate. Regulamentul Curţii prevede că decizia de inadmisibilitate pronunţată de judecătorul-unic nu se comunică reclamantului, care va fi doar înştiinţat, printr-o scrisoare, despre declararea ca inadmisibilă a cererii sale (regula 33 pct. 4, regula 52A pct. 1 din Regulament). Decizia de inadmisibilitate este inatacabilă (nu mai poate fi contestată sub nicio formă).

Desigur că, dacă şi după ce a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, cu respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de lege, o persoană apreciază şi poate argumenta că modul de aplicare a legii a generat, în cazul său concret, încălcări ale drepturilor prevăzute în Convenţie, nu este exclusă formularea unei cereri/plângeri la Curte cu privire la modul în care funcţionează în concret mecanismele prevăzute de Legea nr. 165/2013.