Despre implementarea hotărârilor CEDO, ce putem învăța comparând România cu Norvegia

Aparent cele două state nu suportă comparație. Totuși, după cum spun partenerii norvegieni din acest proiect, există lucruri de învățat din experiența norvegiană. Așa s-a născut studiul de mai jos, despre implementarea hotărârilor CEDO la noi și la ei, și ce putem învăța din această comparație aparent imposibilă.

Despre CEDO, cu avocații din Cluj

cluj CEDO 4APADOR-CH a organizat la Cluj, în ziua de 21 aprilie 2016, un training de o zi pe următoarele teme:

  • principiile generale CEDO,
  • criterii de admisibilitate a cererilor și
  • reforma CEDO.

Evenimentul, care a reunit mulți practicieni juridici din zonă, face parte din proiectul „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile”, derulat de APADOR-CH în parteneriat cu Comitetul Helsinki Norvegian și finanțat prin Fondul ONG în România.

cluj CEDO 5 cluj CEDO 3 cluj CEDO 2

Proiectul își propune să consolideze sistemul de protecție a drepturilor omului în România. Unul dintre mijloacele prin care se dorește atingerea acestui obiectiv este îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a sistemului de protecție a drepturilor omului, consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în rândul practicienilor în drept.

Găsiți aici prezentările cursurilor ținute de avocații APADOR-CH Nicoleta Popescu și Dan Mihai. Iar aici puteți consulta Manualul drepturilor omului pentru practicieni juridici.

Impresii de la participanți:

Am fost foarte impresionată de modul de prezentare al materialului și de calitatea informației transmise. Extrem de eficient și accesibil. Cred că astfel de prezentări ar fi necesare în continuare. Cu această ocazie, îmi exprim disponibilitatea de a susține ca voluntar orice activitate sau acțiune pe care asociația o întreprinde și unde aportul meu ar putea fi util. Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în continuare! Cu stimă, avocat Diana Budușan

Curs despre CEDO pentru avocații din Iași


curs iasi cedo 2APADOR-CH a organizat la Iași, în ziua de 15 aprilie 2016, un training de o zi pe următoarele teme:

  • principiile generale CEDO,
  • criterii de admisibilitate a cererilor și
  • reforma CEDO.

Evenimentul, care a reunit mulți practicieni juridici tineri din zonă, face parte din proiectul „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile”, derulat de APADOR-CH în parteneriat cu Comitetul Helsinki Norvegian și finanțat prin Fondul ONG în România.

curs iasi cedo3

Proiectul își propune să consolideze sistemul de protecție a drepturilor omului în România. Unul dintre mijloacele prin care se dorește atingerea acestui obiectiv este îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a sistemului de protecție a drepturilor omului, consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în rândul practicienilor în drept.

Găsiți aici prezentările cursurilor ținute de avocații APADOR-CH Nicoleta Popescu și Dan Mihai.

Impresii de la participanți:

Vă mulțumim pentru cursul organizat la Iași. Am apreciat profesionalismul și gradul de angajare față de gramatica avocaturii al doamnei avocat Nicoleta Popescu și al domului avocat Dan Mihai. M-aș bucura să mai particip la astfel de evenimente.
Cu deosebită considerație,
av. Gabriela Veronica Cocină

 

Mulțumesc pentru invitația la cursul organizat în data de 15 aprilie 2016 la Iași și, pe această cale, felicit echipa de avocați care au avut amabilitatea de a răspunde tuturor cerințelor privind tema cursului. A fost un curs transparent care mi-a oferit toate informațiile de care am nevoie în cariera mea de avocat cu privire la plângerile CEDO. Cu stimă, avocat Baban Roxana Tudorița

De ce dreptul la un proces echitabil este relativ

Drepturile și libertăţile prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (Convenţia) şi în Protocoalele adiţionale la Convenţie pot fi împărţite în două mari categorii:

  • 1-Drepturi absolute = drepturi/libertăţi de la care nu există excepții și de la care nu se poate deroga niciodată şi în nicio împrejurare (nici în caz de război sau de pericol public ce ameninţă viaţa unei naţiuni)
  • 2—Drepturi relative = drepturi/libertăţi de la care există excepții sau de la care se poate deroga, temporar, în situaţii excepţionale (în caz de război sau sau de pericol public ce ameninţă viaţa unei naţiuni).

Astfel, în articolul 15 paragraful 1 din Convenţie, articol intitulat sugestiv „Derogare în caz de stare de urgenţă”, se prevede că în caz de război sau de alt pericol public ce ameninţă viaţa naţiunii, statele semnatare pot lua măsuri restrictive de drepturi şi libertăţi, măsuri care derogă de la obligaţiile prevăzute de Convenţie. Măsurile derogatorii pot fi luate numai temporar (art. 15 par. 3 din Convenţie).

În articolul 15 paragraful 2 din Convenţie sunt prevăzute expres anumite drepturi/libertăţi de la care nu se poate deroga niciodată, nici în caz de război sau de pericol public major. Printre aceste drepturi de la care nu se poate deroga niciodată şi pentru niciun motiv nu este menţionat şi dreptul la un proces echitabil, prevăzut în articolul 6 din Convenţie.

În consecință, din punct de vedere teoretic, dreptul la un proces echitabil nu poate fi încadrat printre drepturile absolute. Pentru că admite derogări în caz de stare de urgenţă.

Aceasta nu înseamnă, însă, că pe timp de pace sau în lipsa unui pericol public major, dreptul la un proces echitabil poate cunoaşte excepţii/derogări. Cu alte cuvinte, în vremuri „normale” dreptul la un proces echitabil trebuie respectat integral. Dar, în vremuri „excepţionale”, acest drept poate cunoaşte unele limitări (de exemplu, prin simplificarea sau urgentarea unor proceduri judiciare), ţinând cont de situaţia excepţională în care se află statul respectiv.

O situaţie similară există şi în cazul dreptului la libertate şi la siguranţă, prevăzut în articolul 5 din Convenţie. Nici acest drept nu este menţionat în articolul 15 paragraful 2 din Convenţie printre drepturile de la care nu se poate deroga niciodată şi pentru niciun motiv.

Dar, ca și în cazul dreptului la un proces echitabil, pe timp de pace sau în lipsa unui pericol public major, dreptul la libertate şi siguranţă nu poate cunoaşte excepţii/derogări. Restrângerile acestui drept sunt posibile numai în situaţii excepţionale, mai precis în cazul stării de urgenţă la care se referă articolul 15 paragraful 1 din Convenţie.

Exemplul Franței

Un exemplu practic în acest sens îl reprezintă situaţia din Franţa. După atentatele teroriste din 13 noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi şi peste 350 de răniţi, în Franţa a fost adoptată de parlament o lege prin care s-a declarat, temporar, starea de urgenţă şi au fost adoptate măsuri derogatorii de la unele drepturi/libertăţi prevăzute în Convenţie. Măsurile afectează, printre altele, dreptul la viaţa privată (de exemplu, sunt permise percheziţiile administrative, care nu sunt autorizate de către un judecător), dreptul la libertate şi la siguranţă (de exemplu, o specie de arest la domiciliu care poate fi dispus de ministrul de interne, în loc de un judecător).

Desigur, este de nedorit orice restrângere a unui drept prevăzut în Convenţie. Cu toate acestea, trebuie precizat că există şi este prevăzută expres chiar în corpul Convenţiei, în art. 15, posibilitatea ca, în situaţii excepţionale („în caz de stare de urgenţă”), unele drepturi să poată fi restrânse. Din păcate, terorismul poate genera astfel de situaţii. Faptul că, temporar, a luat unele măsuri care derogă de la Convenţie, dar care sunt conforme cu art. 15 din Convenţie, nu face din Franţa un stat mai puţin democratic decât era şi este.

Cum pot fi atacate/contestate deciziile de pensie

 

 

Deciziile de pensie pot fi atacate în 2 paşi, obligatorii atât ca succesiune, cât şi ca termene:

 

  1. O contestaţie administrativă, care trebuie formulată în termen de 30 de zile de la primirea deciziei de pensie. Ea se adresează, de regulă, la Comisia Centrală de Contestaţii. Dar, dacă emitentul deciziei de pensionare face parte din sistemul de ordine publică/siguranţa naţională, contestaţia se adresează la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

Deciziile de pensie necontestate administrativ în termenul de 30 de zile de la primire sunt definitive.

Aceasta înseamnă că, dacă nu se formulează contestaţie administrativă sau ea este formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile, ulterioara atacare a deciziei de pensie în instanţă va fi respinsă, ca prematură, chiar de la începutul procesului (care nu va mai continua pentru a se stabili “cine are dreptate” pe fondul cauzei).

Deci, este obligatoriu ca, mai înainte de sesizarea instanţei de judecată, să se formuleze, în termenul legal, contestaţia administrativă.

Contestaţia trebuie soluţionată, printr-o hotărâre a comisiei de contestaţii respective, în maximum de 45 de zile de la data înregistrării acesteia. Hotărârea se comunică persoanei care a făcut contestaţia în termen de 5 zile de la adoptare.

 

  1. O acţiune la instanţa de judecată (tribunal) împotriva hotărârii adoptate de comisia de contestaţii, acţiune care trebuie formulată în termen de 30 de zile de la data primirii acestei hotărâri.

Dacă acţiunea la instanţă de judecată nu este formulată în termenul legal, ea va fi respinsă, ca tardiv introdusă, chiar de la începutul procesului (care nu va mai continua pentru a se stabili “cine are dreptate” pe fondul cauzei).

Cererile în faţa oricăror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligaţii de asigurări sociale (pensii, tratament balnear, bilete de odihnă, ajutor de deces), sunt scutite de taxă de timbru.

 

*

 

Procedura descrisă mai sus privind atacarea/contestarea deciziilor de pensie este prevăzută în art. 149-153, 157 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. A fost avută în vedere varianta Legii nr. 263/2010 actualizată în funcţie de modificările şi completările intervenite până la data de 4 ianuarie 2016.

Cum puteți beneficia de ajutorul public judiciar în cursul procesului civil

 

În practică există situații, nu puţine, în care o persoană ajunge să fie implicată într-un proces civil cu un grad mai ridicat de complexitate/dificultate, situaţie în care devine necesară angajarea unui avocat, care să asigure asistenţa juridică/reprezentarea în respectiva cauză

În cazul în care persoana respectivă nu dispune de resursele financiare necesare pentru angajarea unui avocat, iar dosarul civil se află pe rolul unei instanţe, ea poate solicita acelei instanţe acordarea ajutorului public judiciar, ajutor care poate consta şi în apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou.

 

În acest sens, art. 90 din Codul de procedură civilă prevede:

 

“(1) Cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.

  (2) Asistenţa judiciară cuprinde:

  1. a) acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege;
  2. b) apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;
  3. c) orice alte modalităţi prevăzute de lege.

   (3) Asistenţa judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.

   (4) Persoanele juridice pot beneficia de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii speciale.

 

 

Prevederile art. 90 din Codul de procedură civilă se completează cu dispozițiile Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Potrivit art. 3, 6-9, 14 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda pentru orice cauză de natură civilă (inclusiv cauze comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale), separat sau cumulat, în următoarele 4 forme, fără ca in cazul primelor 3 forme să poată depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare[1]:

1) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu (actvitate denumită generic “asistenţă prin avocat”);

2) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

3) plata onorariului executorului judecătoresc;

4) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.

 

Beneficiază de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime (100%) de către stat.

Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.

Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii decât venituri sub 300/600 lei/membru de familie, dar în mod proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie.

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru.

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

 

Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluţionarea cererii principale.

 

Potrivit art 72 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, dacă, pentru procesul în curs, instanța aprobă cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat,  cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripţia acelei instanţe. Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuţie va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistenţă judiciară, căruia îi transmite, odată cu înştiinţarea desemnării, încheierea de încuviinţare. Decanul baroului are obligaţia de a comunica şi beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuşi desemnarea unui anumit avocat, dar numai cu consimţământul acestuia.

 

Cum se obține ajutorul public extrajudiciar

 

Este de menționat că “asistenţa prin avocat” poate fi şi extrajudiciară şi constă în acordarea de consultaţii, formularea de cereri, petiţii, sesizări, iniţierea altor asemenea demersuri legale, precum şi în reprezentarea în faţa unor autorităţi sau instituţii publice, altele decât cele judiciare sau cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea realizării unor drepturi sau interese legitime (art. 35 din OUG nr. 51/2008).

Pentru acordarea asistentei extrajudiciare, cererea se adreseaza baroului, care, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, va trebui să o soluționeze, prin admitere sau respingere, după caz. Modelul de cerere este stabilit de Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare din cadrul UNBR și cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura solicitării de asistenţă, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială ale solicitantului şi ale familiei sale. La cerere se vor ataşa înscrisuri doveditoare ale veniturilor solicitantului şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor (art. 74 din Legea nr. 51/1995).

 

Dovada stării materiale a solicitantului de asistență extrajudiciară se face, în principal, cu următoarele documente:

  1. a) adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului şi ale celorlalţi membri ai familiei supuse, potrivit legii, impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislaţia privind ajutorul public judiciar, sau sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizaţie de şomaj sau asigurări sociale şi altele asemenea, încasate pe aceeaşi perioadă;
  2. b) livretul de familie şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor;
  3. c) certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
  4. d) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul şi ceilalţi membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
  5. e) declaraţie pe propria răspundere privind situaţia patrimonială a solicitantului şi a familiei sale;
  6. f) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul şi/sau celălalt părinte natural ori adoptiv sau, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei ori care are copilul în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori a fost numită tutore se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau unei persoane juridice;
  7. g) dovada eliberată de autorităţile competente privind situaţia bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
  8. h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistenţă judiciară, potrivit legii (art. 74 din Legea nr. 51/1995).

[1] Conform art. 2 din HG nr. 1091/2014, începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar. Conform art. 1 din HG nr. 1017/2015, începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar.

Noul formular CEDO pentru 2016

Un nou formular de cerere a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Modificările sunt minore : noul formular cuprinde, în original, şi semnătura avocatului, alături de cea a reclamantului, iar rubrica în care partea trebuie să menţioneze explicaţiile sale pentru articolul invocat conţine 2 pagini, dar şi menţiunea Curţii pe formular: Vă rugăm să respectați strict numărul de pagini prevăzut pentru această rubrică.

Reclamanții și reprezentanții lor trebuie să utilizeze versiunea actuală a formularului de cerere de la 1 ianuarie 2016 altfel plângerea lor va fi declarată inadmisibilă.

Cererea va fi respinsă în baza articolului 47 din Regulamentul Curții dacă trimiteți o procură (împuternicire avocaţială) separată fără să furnizați o explicație convingătoare pentru  nerespectarea procedurii standard.

Descărcați noul Formular CEDO 2016 – și găsiți aici un ghid pentru completarea cererii, pas cu pas.

Acest document este un formular și trebuie salvat local (pe computer) înainte de a fi completat. Nu poate fi deschis direct în browser

 

Tot de la 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare şi noul formular de Procură.

Acest formular de procură trebuie utilizat doar în cazul în care reclamantul nu era reprezentat la momentul completării formularului de cerere sau în cazul în care reclamantul dorește să desemneze un alt reprezentant decăt cel desemnat în formularul de cerere deja transmis Curții.

Descărcați și noul Formular de procură 2016

Pe barba mea, poliția face ce vrea

Pentru că îi expirase permisul auto, un bucureștean s-a prezentat luna trecută la Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor ca să și-l înnoiască. Funcționarii de la ghișeu au refuzat să-i primească actele deoarece poza din buletinul de identitate nu corespundea cu realitatea. Mai exact omul își lăsase între timp barbă.

Poziția poliției: Barba sau permisul?

Petentul spune că a fost expediat rapid, cu explicația laconică a unui polițist, că dacă vrea permis nou trebuie ori să-și radă barba – după spusele polițistului respectiv se pare că unii se rad chiar pe loc, cu briciul pus la dispoziție de instituție – ori să-și facă alt buletin care să semene cu realitatea.

Dar ce te faci dacă te plictisești de barbă după câteva luni? Sau dacă ții barba temporar, din motive religioase (doliu) sau de sănătate? Sau dacă decizi să-ți vopsești părul, să te pensezi sau să lași să-ți crească plete – s-a întrebat, pe bună dreptate posesorul bărbii cu permisul expirat?

Întrebări rămase fără răspuns oficial, întrucât polițiștii nu discută, ci execută ordinul. Iar în cazul de față, la reclamațiile făcute de cetățeanul cu barbă, atât către Prefectura București (în a cărei subordine se află Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare) cât și către Avocatul poporului (spre care a fost îndrumat de APADOR-CH) autoritățile au răspuns la unison că:

… nu se poate da curs solicitărilor, deoarece fizionomia dumneavoastră nu corespunde cu fotografia din actul de identitate, iar potrivit articolului 19, litera h și articolului 19 alineatul 2 din Ordonanța de Urgență nr. 97/2005 actualizată este necesară preschimbarea documentului de identitate.

 

Schimbă barba fizionomia? Răspunsul american vs. cel românesc

Este o întrebare pe care și-au pus-o și alții, dar de care nu s-a împiedicat, se pare, nicio autoritate competentă până la poliția română. Guvernul SUA, recunoscut pentru măsurile draconice de control de securitate, mai ales după celebrul 11 septembrie, găzduiește pe site-ul dedicat pașapoartelor și vizelor o secțiune de întrebări și răspunsuri pe tema asta.

Iată ce răspunde Departamentul de stat al SUA la întrebarea:

Trebuie să-mi fac altă poză pentru viză/pașaport dacă m-am vopsit sau mi-am lăsat barbă?

„Noile fotografii sunt necesare doar dacă aspectul vi s-a schimbat semnificativ față de vechea fotografie. Creșterea bărbii sau vopsirea părului nu constituie o schimbare semnificativă. Dacă puteți fi identificați în pașaport nu aveți nevoie să-l schimbați sau să faceți o fotografie nouă pentru o altă viză.  Trebuie să aplicați pentru un nou pașaport sau să prezentați o nouă fotografie pentru viză, dacă:

–        Ați suferit o interventie chirurgicală facială semnificativă sau traumatisme;

–        Ați adăugat sau eliminat piercing-uri faciale numeroase / mari sau tatuaje;

–        Ați suferit pierderi sau creșteri semnificative de greutate;

–        V-ați făcut o schimbare de sex.”

Răspunsul românesc

Spre comparație, articolul 19 din OUG 97/2005 spune în stil românesc că:

 

(1) Serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor elibereaza o noua carte de identitate in urmatoarele cazuri:

a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmeaza a fi preschimbat;

b) daca s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele parintilor, data ori locul nasterii;

c) in cazul schimbarii domiciliului;

d) in cazul schimbarii denumirii sau a rangului localitatilor si strazilor, al renumerotarii imobilelor sau rearondarii acestora, al infiintarii localitatilor sau strazilor;

e) in cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

f) in cazul deteriorarii actului de identitate;

g) in cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

h) cand fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

i) in cazul schimbarii sexului;

j) in cazul anularii;

k) pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

(2) In termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situatiile prevazute la alin. (1) lit. b)—j), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat sa solicite serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor eliberarea unei noi carti de identitate, prezentand documentele prevazute la art. 14 alin. (3), (4) sau (5).

 

Ce-i de făcut?

Chestiunea poate avea două rezolvări: una mioritică – te conformezi cu norma, chiar dacă e absurdă, pentru că ai impresia că Leviathanul nu poate fi învins – sau ești nonconformist până la capăt și lupți cu sistemul până la… CEDO.

Cetățeanul nostru a încercat o vreme să înfrunte sistemul, considerând că autoritățile române îi încalcă un drept fundamental prin condiționarea eliberării unui act de identitate de aspectul fizic. El spune că barba nu i-a modificat așa de mult aspectul încât să fie nevoit să-și schimbe buletinul pe care-l făcuse doar cu doi ani înainte. Omul consideră că articolul 19 din amintita ordonanță este prea general și lasă loc la interpretări după bunul plac al funcționarilor publici. Cu același buletin el a călătorit cu avionul în străinătate și nu i-a fost pusă la îndoială identitatea niciun moment doar pentru că la graniță s-a prezentat cu barbă, în timp ce în buletin/ pașaport era ras.

După aproape o lună de petiții și plângeri s-a lăsat păgubaș și și-a ras barba.

 

Alții au câștigat dreptul să poarte o strecurătoare pe cap

Poziția Serviciului de permise bucureștean este cu atât mai surprinzătoare cu cât chiar și pe Aeroportul Otopeni există un sistem de verificare facială prin măsurarea unor puncte de pe fața umană (gen distanțe între ochi-nas, buze-ochi, etc) care nu se împiedică de … o barbă.

În epoca actuală, recunoașterea facială a devenit facilă datorită dezvoltării tehnologiei care scanează chipul uman și identifică cu acuratețe persoanele (chiar și între gemeni identici) pe baza datelor biometrice – cum ar fi irisul. O astfel de tehnologie este și la îndemâna poliției române, conform acestei surse.

De fapt, în spatele pretinsei temeri a autorităților, că discrepanțele dintre fotografii pot îngreuna identificarea persoanei, stă de fapt o explicație mult mai banală: conformismul. Nu suntem noi nici primii, nici singurii în lupta asta. Un austriac s-a luptat trei ani în instanță ca să aibă dreptul de a purta pe cap o strecurătoare, în poza de permis auto, ca semn al „religiei” sale, cultul pastafarian. Tipul a reușit, și după el mulți alții, în diferite țări în care justiția a înțeles să respecte dreptul omului la propria imagine și reprezentare.

APADOR-CH le recomandă celor care se confruntă cu situații similare să se adreseze cu plângeri atât Avocatului poporului (care în cazul de față a pactizat cu poliția), dar și justiției. Plângerea în justiție nu este nici pe departe atât de costisitoare ca timp și bani pe cât ne-am aștepta. Pentru redactarea plângerii, juriștii APADOR-CH oferă consultanță gratuit. Documentul, în care sunt enumerate toate faptele și actele, poate fi trimis prin poștă la instanța teritorială, cu achitarea unei taxe de timbru. Judecarea se poate face și în lipsă, nu este nevoie să vă prezentați la termene.

E drept că procesul poate dura și până la doi ani, timp în care, fără permis, ar trebui să circulați cu taxi-ul, să strângeți chitanțele pe care ulterior să cereți să vi le deconteze poliția care v-a refuzat eliberarea actului. În cazul în care nu aveți câștig de cauză în țară, vă rămâne calea CEDO, pentru care, de asemenea, puteți primi îndrumare de la APADOR-CH.

Pare disproporționată lupta cu sistemul pentru un lucru atât de banal cum ar fi o barbă (sau o strecurătoare de spaghete) și este de înțeles ca oamenii să fie tentați să aleagă calea mai ușoară pentru rezolvare. Dar înainte de a vă conforma gândiți-vă că dacă pentru un lucru atât de banal, cum este barba, statul să restrânge un drept, doar pentru că poate, ce se va întâmpla când confruntarea se va duce pe paliere mai importante?