Cum pot fi atacate/contestate deciziile de pensie

 

 

Deciziile de pensie pot fi atacate în 2 paşi, obligatorii atât ca succesiune, cât şi ca termene:

 

  1. O contestaţie administrativă, care trebuie formulată în termen de 30 de zile de la primirea deciziei de pensie. Ea se adresează, de regulă, la Comisia Centrală de Contestaţii. Dar, dacă emitentul deciziei de pensionare face parte din sistemul de ordine publică/siguranţa naţională, contestaţia se adresează la comisiile de contestaţii care funcţionează în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii.

Deciziile de pensie necontestate administrativ în termenul de 30 de zile de la primire sunt definitive.

Aceasta înseamnă că, dacă nu se formulează contestaţie administrativă sau ea este formulată cu depăşirea termenului de 30 de zile, ulterioara atacare a deciziei de pensie în instanţă va fi respinsă, ca prematură, chiar de la începutul procesului (care nu va mai continua pentru a se stabili “cine are dreptate” pe fondul cauzei).

Deci, este obligatoriu ca, mai înainte de sesizarea instanţei de judecată, să se formuleze, în termenul legal, contestaţia administrativă.

Contestaţia trebuie soluţionată, printr-o hotărâre a comisiei de contestaţii respective, în maximum de 45 de zile de la data înregistrării acesteia. Hotărârea se comunică persoanei care a făcut contestaţia în termen de 5 zile de la adoptare.

 

  1. O acţiune la instanţa de judecată (tribunal) împotriva hotărârii adoptate de comisia de contestaţii, acţiune care trebuie formulată în termen de 30 de zile de la data primirii acestei hotărâri.

Dacă acţiunea la instanţă de judecată nu este formulată în termenul legal, ea va fi respinsă, ca tardiv introdusă, chiar de la începutul procesului (care nu va mai continua pentru a se stabili “cine are dreptate” pe fondul cauzei).

Cererile în faţa oricăror organe sau instanţe, precum şi toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi sau obligaţii de asigurări sociale (pensii, tratament balnear, bilete de odihnă, ajutor de deces), sunt scutite de taxă de timbru.

 

*

 

Procedura descrisă mai sus privind atacarea/contestarea deciziilor de pensie este prevăzută în art. 149-153, 157 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. A fost avută în vedere varianta Legii nr. 263/2010 actualizată în funcţie de modificările şi completările intervenite până la data de 4 ianuarie 2016.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *