Cum puteți beneficia de ajutorul public judiciar în cursul procesului civil

 

În practică există situații, nu puţine, în care o persoană ajunge să fie implicată într-un proces civil cu un grad mai ridicat de complexitate/dificultate, situaţie în care devine necesară angajarea unui avocat, care să asigure asistenţa juridică/reprezentarea în respectiva cauză

În cazul în care persoana respectivă nu dispune de resursele financiare necesare pentru angajarea unui avocat, iar dosarul civil se află pe rolul unei instanţe, ea poate solicita acelei instanţe acordarea ajutorului public judiciar, ajutor care poate consta şi în apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou.

 

În acest sens, art. 90 din Codul de procedură civilă prevede:

 

“(1) Cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale privind ajutorul public judiciar.

  (2) Asistenţa judiciară cuprinde:

  1. a) acordarea de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare prevăzute de lege;
  2. b) apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat desemnat de barou;
  3. c) orice alte modalităţi prevăzute de lege.

   (3) Asistenţa judiciară poate fi acordată oricând în cursul procesului, în tot sau numai în parte.

   (4) Persoanele juridice pot beneficia de facilităţi sub formă de reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii speciale.

 

 

Prevederile art. 90 din Codul de procedură civilă se completează cu dispozițiile Ordonanţei de urgenţă nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Potrivit art. 3, 6-9, 14 din OUG nr. 51/2008, ajutorul public judiciar se poate acorda pentru orice cauză de natură civilă (inclusiv cauze comerciale, administrative, de muncă şi asigurări sociale), separat sau cumulat, în următoarele 4 forme, fără ca in cazul primelor 3 forme să poată depăşi, în cursul unei perioade de un an, suma maximă echivalentă cu 10 salarii minime brute pe ţară la nivelul anului în care a fost formulată cererea de acordare[1]:

1) plata onorariului pentru asigurarea reprezentării, asistenţei juridice şi, după caz, a apărării, printr-un avocat numit sau ales, pentru realizarea sau ocrotirea unui drept ori interes legitim în justiţie sau pentru prevenirea unui litigiu (actvitate denumită generic “asistenţă prin avocat”);

2) plata expertului, traducătorului sau interpretului folosit în cursul procesului, cu încuviinţarea instanţei sau a autorităţii cu atribuţii jurisdicţionale, dacă această plată incumbă, potrivit legii, celui ce solicită ajutorul public judiciar;

3) plata onorariului executorului judecătoresc;

4) scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări de la plata taxelor judiciare prevăzute de lege, inclusiv a celor datorate în faza de executare silită.

 

Beneficiază de ajutor public judiciar persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime (100%) de către stat.

Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporţie de 50%.

La stabilirea venitului se iau în calcul orice venituri periodice, precum salarii, indemnizaţii, onorarii, rente, chirii, profit din activităţi comerciale sau dintr-o activitate independentă şi altele asemenea, precum şi sumele datorate în mod periodic, cum ar fi chiriile şi obligaţiile de întreţinere.

Ajutorul public judiciar se poate acorda şi în alte situaţii decât venituri sub 300/600 lei/membru de familie, dar în mod proporţional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiţie.

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar este scutită de taxă de timbru.

Cererea pentru acordarea ajutorului public judiciar se formulează în scris şi va cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura procesului pentru care se solicită ajutorul public judiciar, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială a solicitantului şi a familiei sale, ataşându-se înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor.

 

Dacă ajutorul public judiciar este solicitat într-un proces în curs, cererea sau, după caz, cererile de acordare a ajutorului public judiciar se soluţionează, dacă legea nu prevede altfel, de completul învestit cu soluţionarea cererii principale.

 

Potrivit art 72 din Legea nr. 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat, dacă, pentru procesul în curs, instanța aprobă cererea de ajutor public judiciar sub forma asistenţei prin avocat,  cererea împreună cu încheierea de încuviinţare se trimit de îndată decanului baroului din circumscripţia acelei instanţe. Decanul baroului sau avocatul căruia decanul i-a delegat această atribuţie va desemna, în termen de 3 zile, un avocat înscris în Registrul de asistenţă judiciară, căruia îi transmite, odată cu înştiinţarea desemnării, încheierea de încuviinţare. Decanul baroului are obligaţia de a comunica şi beneficiarului ajutorului public judiciar numele avocatului desemnat. Beneficiarul ajutorului public judiciar poate solicita el însuşi desemnarea unui anumit avocat, dar numai cu consimţământul acestuia.

 

Cum se obține ajutorul public extrajudiciar

 

Este de menționat că “asistenţa prin avocat” poate fi şi extrajudiciară şi constă în acordarea de consultaţii, formularea de cereri, petiţii, sesizări, iniţierea altor asemenea demersuri legale, precum şi în reprezentarea în faţa unor autorităţi sau instituţii publice, altele decât cele judiciare sau cu atribuţii jurisdicţionale, în vederea realizării unor drepturi sau interese legitime (art. 35 din OUG nr. 51/2008).

Pentru acordarea asistentei extrajudiciare, cererea se adreseaza baroului, care, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării, va trebui să o soluționeze, prin admitere sau respingere, după caz. Modelul de cerere este stabilit de Departamentul de coordonare a asistenţei judiciare din cadrul UNBR și cuprinde menţiuni privind obiectul şi natura solicitării de asistenţă, identitatea, codul numeric personal, domiciliul şi starea materială ale solicitantului şi ale familiei sale. La cerere se vor ataşa înscrisuri doveditoare ale veniturilor solicitantului şi ale familiei sale, precum şi dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plată. Cererea va fi însoţită şi de o declaraţie pe propria răspundere a solicitantului, în sensul de a preciza dacă în cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, în ce formă, pentru ce cauză, precum şi cuantumul acestui ajutor (art. 74 din Legea nr. 51/1995).

 

Dovada stării materiale a solicitantului de asistență extrajudiciară se face, în principal, cu următoarele documente:

  1. a) adeverinţă eliberată de autorităţile competente sau de către angajator, după caz, din care să rezulte veniturile profesionale ale solicitantului şi ale celorlalţi membri ai familiei supuse, potrivit legii, impozitului pe venit, realizate în perioada prevăzută de legislaţia privind ajutorul public judiciar, sau sumele încasate cu titlu de pensie, indemnizaţie de şomaj sau asigurări sociale şi altele asemenea, încasate pe aceeaşi perioadă;
  2. b) livretul de familie şi, după caz, certificatele de naştere ale copiilor;
  3. c) certificatul de persoană cu handicap al solicitantului sau al copilului, după caz;
  4. d) declaraţie pe propria răspundere din care să reiasă că solicitantul şi ceilalţi membri ai familiei nu beneficiază de alte venituri suplimentare;
  5. e) declaraţie pe propria răspundere privind situaţia patrimonială a solicitantului şi a familiei sale;
  6. f) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul şi/sau celălalt părinte natural ori adoptiv sau, după caz, o altă persoană căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei ori care are copilul în plasament sau în plasament în regim de urgenţă ori a fost numită tutore se ocupă de creşterea şi îngrijirea copilului şi că acesta nu este încredinţat sau dat în plasament niciunui organism privat autorizat ori serviciu public autorizat sau unei persoane juridice;
  7. g) dovada eliberată de autorităţile competente privind situaţia bunurilor impozabile ale solicitantului sau, după caz, ale celorlalţi membri ai familiei;
  8. h) alte acte necesare stabilirii dreptului la acordarea de asistenţă judiciară, potrivit legii (art. 74 din Legea nr. 51/1995).

[1] Conform art. 2 din HG nr. 1091/2014, începând cu data de 1 iulie 2015, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.050 lei lunar. Conform art. 1 din HG nr. 1017/2015, începând cu data de 1 mai 2016, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 1.250 lei lunar.

Noul formular CEDO pentru 2016

Un nou formular de cerere a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2016. Modificările sunt minore : noul formular cuprinde, în original, şi semnătura avocatului, alături de cea a reclamantului, iar rubrica în care partea trebuie să menţioneze explicaţiile sale pentru articolul invocat conţine 2 pagini, dar şi menţiunea Curţii pe formular: Vă rugăm să respectați strict numărul de pagini prevăzut pentru această rubrică.

Reclamanții și reprezentanții lor trebuie să utilizeze versiunea actuală a formularului de cerere de la 1 ianuarie 2016 altfel plângerea lor va fi declarată inadmisibilă.

Cererea va fi respinsă în baza articolului 47 din Regulamentul Curții dacă trimiteți o procură (împuternicire avocaţială) separată fără să furnizați o explicație convingătoare pentru  nerespectarea procedurii standard.

Descărcați noul Formular CEDO 2016 – și găsiți aici un ghid pentru completarea cererii, pas cu pas.

Acest document este un formular și trebuie salvat local (pe computer) înainte de a fi completat. Nu poate fi deschis direct în browser

 

Tot de la 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare şi noul formular de Procură.

Acest formular de procură trebuie utilizat doar în cazul în care reclamantul nu era reprezentat la momentul completării formularului de cerere sau în cazul în care reclamantul dorește să desemneze un alt reprezentant decăt cel desemnat în formularul de cerere deja transmis Curții.

Descărcați și noul Formular de procură 2016

Pe barba mea, poliția face ce vrea

Pentru că îi expirase permisul auto, un bucureștean s-a prezentat luna trecută la Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor ca să și-l înnoiască. Funcționarii de la ghișeu au refuzat să-i primească actele deoarece poza din buletinul de identitate nu corespundea cu realitatea. Mai exact omul își lăsase între timp barbă.

Poziția poliției: Barba sau permisul?

Petentul spune că a fost expediat rapid, cu explicația laconică a unui polițist, că dacă vrea permis nou trebuie ori să-și radă barba – după spusele polițistului respectiv se pare că unii se rad chiar pe loc, cu briciul pus la dispoziție de instituție – ori să-și facă alt buletin care să semene cu realitatea.

Dar ce te faci dacă te plictisești de barbă după câteva luni? Sau dacă ții barba temporar, din motive religioase (doliu) sau de sănătate? Sau dacă decizi să-ți vopsești părul, să te pensezi sau să lași să-ți crească plete – s-a întrebat, pe bună dreptate posesorul bărbii cu permisul expirat?

Întrebări rămase fără răspuns oficial, întrucât polițiștii nu discută, ci execută ordinul. Iar în cazul de față, la reclamațiile făcute de cetățeanul cu barbă, atât către Prefectura București (în a cărei subordine se află Serviciu public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare) cât și către Avocatul poporului (spre care a fost îndrumat de APADOR-CH) autoritățile au răspuns la unison că:

… nu se poate da curs solicitărilor, deoarece fizionomia dumneavoastră nu corespunde cu fotografia din actul de identitate, iar potrivit articolului 19, litera h și articolului 19 alineatul 2 din Ordonanța de Urgență nr. 97/2005 actualizată este necesară preschimbarea documentului de identitate.

 

Schimbă barba fizionomia? Răspunsul american vs. cel românesc

Este o întrebare pe care și-au pus-o și alții, dar de care nu s-a împiedicat, se pare, nicio autoritate competentă până la poliția română. Guvernul SUA, recunoscut pentru măsurile draconice de control de securitate, mai ales după celebrul 11 septembrie, găzduiește pe site-ul dedicat pașapoartelor și vizelor o secțiune de întrebări și răspunsuri pe tema asta.

Iată ce răspunde Departamentul de stat al SUA la întrebarea:

Trebuie să-mi fac altă poză pentru viză/pașaport dacă m-am vopsit sau mi-am lăsat barbă?

„Noile fotografii sunt necesare doar dacă aspectul vi s-a schimbat semnificativ față de vechea fotografie. Creșterea bărbii sau vopsirea părului nu constituie o schimbare semnificativă. Dacă puteți fi identificați în pașaport nu aveți nevoie să-l schimbați sau să faceți o fotografie nouă pentru o altă viză.  Trebuie să aplicați pentru un nou pașaport sau să prezentați o nouă fotografie pentru viză, dacă:

–        Ați suferit o interventie chirurgicală facială semnificativă sau traumatisme;

–        Ați adăugat sau eliminat piercing-uri faciale numeroase / mari sau tatuaje;

–        Ați suferit pierderi sau creșteri semnificative de greutate;

–        V-ați făcut o schimbare de sex.”

Răspunsul românesc

Spre comparație, articolul 19 din OUG 97/2005 spune în stil românesc că:

 

(1) Serviciile publice comunitare de evidenta a persoanelor elibereaza o noua carte de identitate in urmatoarele cazuri:

a) la expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate care urmeaza a fi preschimbat;

b) daca s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele parintilor, data ori locul nasterii;

c) in cazul schimbarii domiciliului;

d) in cazul schimbarii denumirii sau a rangului localitatilor si strazilor, al renumerotarii imobilelor sau rearondarii acestora, al infiintarii localitatilor sau strazilor;

e) in cazul atribuirii unui nou C.N.P.;

f) in cazul deteriorarii actului de identitate;

g) in cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;

h) cand fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;

i) in cazul schimbarii sexului;

j) in cazul anularii;

k) pentru preschimbarea buletinelor de identitate.

(2) In termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situatiile prevazute la alin. (1) lit. b)—j), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat sa solicite serviciului public comunitar de evidenta a persoanelor eliberarea unei noi carti de identitate, prezentand documentele prevazute la art. 14 alin. (3), (4) sau (5).

 

Ce-i de făcut?

Chestiunea poate avea două rezolvări: una mioritică – te conformezi cu norma, chiar dacă e absurdă, pentru că ai impresia că Leviathanul nu poate fi învins – sau ești nonconformist până la capăt și lupți cu sistemul până la… CEDO.

Cetățeanul nostru a încercat o vreme să înfrunte sistemul, considerând că autoritățile române îi încalcă un drept fundamental prin condiționarea eliberării unui act de identitate de aspectul fizic. El spune că barba nu i-a modificat așa de mult aspectul încât să fie nevoit să-și schimbe buletinul pe care-l făcuse doar cu doi ani înainte. Omul consideră că articolul 19 din amintita ordonanță este prea general și lasă loc la interpretări după bunul plac al funcționarilor publici. Cu același buletin el a călătorit cu avionul în străinătate și nu i-a fost pusă la îndoială identitatea niciun moment doar pentru că la graniță s-a prezentat cu barbă, în timp ce în buletin/ pașaport era ras.

După aproape o lună de petiții și plângeri s-a lăsat păgubaș și și-a ras barba.

 

Alții au câștigat dreptul să poarte o strecurătoare pe cap

Poziția Serviciului de permise bucureștean este cu atât mai surprinzătoare cu cât chiar și pe Aeroportul Otopeni există un sistem de verificare facială prin măsurarea unor puncte de pe fața umană (gen distanțe între ochi-nas, buze-ochi, etc) care nu se împiedică de … o barbă.

În epoca actuală, recunoașterea facială a devenit facilă datorită dezvoltării tehnologiei care scanează chipul uman și identifică cu acuratețe persoanele (chiar și între gemeni identici) pe baza datelor biometrice – cum ar fi irisul. O astfel de tehnologie este și la îndemâna poliției române, conform acestei surse.

De fapt, în spatele pretinsei temeri a autorităților, că discrepanțele dintre fotografii pot îngreuna identificarea persoanei, stă de fapt o explicație mult mai banală: conformismul. Nu suntem noi nici primii, nici singurii în lupta asta. Un austriac s-a luptat trei ani în instanță ca să aibă dreptul de a purta pe cap o strecurătoare, în poza de permis auto, ca semn al „religiei” sale, cultul pastafarian. Tipul a reușit, și după el mulți alții, în diferite țări în care justiția a înțeles să respecte dreptul omului la propria imagine și reprezentare.

APADOR-CH le recomandă celor care se confruntă cu situații similare să se adreseze cu plângeri atât Avocatului poporului (care în cazul de față a pactizat cu poliția), dar și justiției. Plângerea în justiție nu este nici pe departe atât de costisitoare ca timp și bani pe cât ne-am aștepta. Pentru redactarea plângerii, juriștii APADOR-CH oferă consultanță gratuit. Documentul, în care sunt enumerate toate faptele și actele, poate fi trimis prin poștă la instanța teritorială, cu achitarea unei taxe de timbru. Judecarea se poate face și în lipsă, nu este nevoie să vă prezentați la termene.

E drept că procesul poate dura și până la doi ani, timp în care, fără permis, ar trebui să circulați cu taxi-ul, să strângeți chitanțele pe care ulterior să cereți să vi le deconteze poliția care v-a refuzat eliberarea actului. În cazul în care nu aveți câștig de cauză în țară, vă rămâne calea CEDO, pentru care, de asemenea, puteți primi îndrumare de la APADOR-CH.

Pare disproporționată lupta cu sistemul pentru un lucru atât de banal cum ar fi o barbă (sau o strecurătoare de spaghete) și este de înțeles ca oamenii să fie tentați să aleagă calea mai ușoară pentru rezolvare. Dar înainte de a vă conforma gândiți-vă că dacă pentru un lucru atât de banal, cum este barba, statul să restrânge un drept, doar pentru că poate, ce se va întâmpla când confruntarea se va duce pe paliere mai importante?

Ce am făcut în ultimii 25 de ani

Despre CEDO pentru practicieni juridici – transmisie live

Cursul „Despre CEDO pentru practicieni juridici”, oferit de APADOR-CH specialiștilor în drept, derulat timp de două zile la București, cu participarea a peste 60 de juriști și transmis live pe Internet.

Prima zi a cursului a avut următorul conținut:

  • Cuvânt introductiv – Maria Nicoleta Andreescu, director executiv APADOR-CH – minutul 28.00
  • Principiile Convenției Europene a Drepturilor Omului – avocat Dan Mihai – minutul 34.00
  • Criterii de admisibilitate a cererilor către CEDO; Cum se completează un formular de cerere către CEDO – avocat Nicoleta Popescu – minutul 2.50.00

Ziua a doua a cursului, vineri, 30 octombrie:

 

Suportul de curs folosit la training poate fi consultat sau descărcat de aici:

 

Reacții de la participanții la curs

 

Vreau să vă felicit pentru inițiativa dvs. și totodată să o felicit pe doamna avocat Nicoleta Popescu pentru prezentarea structurată.

 

Anca Stroiu, avocat Baroul București

 

*

 

Putem să vă spunem că întâlnirea a fost interesantă, elementele transmise, de o deosebită importanță în condițiile în care noi știm destul de bine subiecul. Mii de multumiri, atât pentru întâlnire, dar și pentru organizare!

 

Ileana Leca, consilier juridic, București

*

Țin să vă mai mulțumesc încă o dată pentru oportunitatea oferită de a participa la acest curs. Pentru mine una a fost o experiență nemaiîntâlnită și care cu siguranță imi va fi de mare folos pe viitor

 

Roxana Toma, consilier juridic, Suceava

 

*

 

Vă mulțumim pentru acest curs. A fost un curs foarte interesant. Mi-aș dori să particip la cât mai multe astfel de cursuri!

 

Steluta Năstase, consilier juridic

Curtea trebuie să motiveze orice hotărâre sau decizie?

 

Răspunsul este da, întrucât, potrivit art. 45 par. 1 din Convenţie, orice hotărâre şi decizie care declară cererile admisibile sau inadmisibile trebuie să fie motivată.

Dacă este aşa, următoarea întrebare este de ce reclamanţii nu primesc întotdeauna o copie a deciziei prin care Curtea respinge cererea ca inadmisibilă şi, în loc de decizie, primesc o scrisoare prin care sunt doar informaţi, pe scurt, că respectiva cerere le-a fost respinsă.

“De vină” pentru primirea, uneori, a unei scurte scrisori în loc de copia deciziei motivate de inadmisibilitate este Regulamentul Curţii (“Rules of Court”).

Desigur că, asaltată de valul de cereri, Curtea a încercat, prin Regulament, adoptarea unor soluţii practice de degrevare, de simplificare a activităţii sale. Regulamentul Curţii nu putea, însă, să prevadă că unele decizii de inadmisibilitate nu se motivează, pentru că asta ar contraveni Convenţiei, care stipulează expres în art. 45 par. 1 că orice hotărâre sau decizie trebuie să fie motivată.

În această situaţie, pentru a nu contraveni Convenţiei, dar, în acelaşi timp, şi pentru a degreva oarecum Curtea, Regulamentul a prevăzut că anumite decizii de inadmisibilitate nu mai trebuie să fie comunicate părţilor, care vor fi doar înştiinţate printr-o scrisoare cu privire la soluţia de respingere a cererii. Deci, şi aceste decizii de inadmisibilitate sunt motivate, doar că nu sunt comunicate. E mai simplu şi mai practic. Pentru Curte.

Care decizii de inadmisibilitate nu se comunică părţilor, care vor primi, în schimb, o scurtă scrisoare de informare?

  1. În primul rând, nu se comunică nicio decizie de inadmisibilitate pronunţată de judecătorul-unic (un complet al Curţii format dintr-un singur judecător). Judecătorul-unic soluţionează o cauză în situaţia în care ea este vădit inadmisibilă (regula 33 pct.4 şi regula 52A pct. 1 din Regulament). Astfel de situaţii există atunci când, de exemplu, din actele dosarului rezultă foarte clar că reclamantul nu a epuizat căile interne de recurs (nu a exercitat un apel sau un recurs la care avea dreptul potrivit legii naţionale) sau că reclamantul a depăşit termenul maxim de 6 luni pentru sesizarea Curţii. Mai nou, poate fi vorba şi despre caracterul vădit neimportant al prejudiciului suferit de reclamant.

Un caz întâlnit relativ frecvent, în care reclamanţii primesc în loc de decizia de inadmisibilitate o scrisoare de informare că “au pierdut” cazul este cel al unor cereri privind imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Dacă reclamantul nu a făcut dovada că anterior sau chiar după sesizarea Curţii a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că acesta nu a epuizat căile interne de atac, astfel că plângerea/cererea adresată Curţii a fost respinsă ca vădit inadmisibilă. Fiind vădit inadmisibilă, cererea a fost respinsă printr-o decizie a judecătorului-unic, decizie care nu se comunică şi pentru care nu există nicio cale de atac.

  1. În al doilea rând, nu se comunică majoritatea deciziilor de inadmisibilitate pronunţate de Comitetul de 3 judecători (un complet al Curţii format din 3 judecători). Comitetul se pronunţă în cazurile în care inadmisibilitatea nu este vădită, ci suportă discuţii/examinări suplimentare. De exemplu, dacă judecătorul-unic apreciază că într-o cauză pe care o examinează nu există un caz vădit de inadmisibilitate, ci un caz care necesită discuţii/examinări suplimentare, el va trimite cauza spre soluţionare Comitetului de 3 judecători. Acest comitet, dacă va pronunţă o decizie de inadmisibilitate, ea nu va fi comunicată părţilor, care vor fi doar informate cu privire la soluţie, printr-o scrisoare. Cu titlu de excepţie, Comitetul poate stabili că o decizie de inadmisibilitate să fie comunicată părţilor. În lipsa unei menţiuni exprese a comitetului în sensul comunicării, se aplică regula că decizia de inadmisibilitate nu se comunică (regula 33 pct. 4 şi regula 53 pct. 5 din Regulament). Decizia de inadmisibilitate, comunicată sau nu, nu este supusă niciunei căi de atac.

În cazul deciziilor de inadmisibilitate care nu se comunică părţilor, Curtea are obligaţia ca, periodic, să facă publice informaţii cu caracter general privind aceste decizii (regula 33 pct. 5 din Regulament).

 

 

 

 

 

 

Curs gratuit despre CEDO pentru practicieni juridici

APADOR-CH organizează la București o sesiune de instruire de două zile, în perioada 29/30 octombrie 2015, pe următoarele teme: principiile generale CEDO, criterii de admisibilitate a cererilor și reforma CEDO.

Evenimentul face parte din proiectul „Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile”, derulat de APADOR-CH în parteneriat cu Comitetul Helsinki Norvegian și finanțat prin Fondul ONG în România. Mai multe detalii despre proiect, pe site-ul dedicat www.drepturicivile.ro.

Proiectul își propune să consolideze sistemul de protecție a drepturilor omului în România. Unul dintre mijloacele prin care se dorește atingerea acestui obiectiv este îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a sistemului de protecție a drepturilor omului, consacrat prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în rândul practicienilor în drept.

Dacă sunteți interesați să participați la sesiunea de instruire organizată de APADOR-CH vă rugăm să confirmați  până la data de 26 octombrie printr-un e-mail transmis Georgianei Gheorghe, pe adresa ggheorghe@apador.org.

Agenda detaliată a evenimentului cât și locul desfășurării lui vor fi transmise ulterior.

fondong_logo300 eea-grants

***

Proiectul ”Cunoaște-ți și revendică-ți drepturile!” este derulat de APADOR-CH și finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informații oficiale despre granturile SEE și norvegiene accesați www.eeagrants.org.

 

O problemă de inadmisibilitate a cererilor privind restituirea imobilelor

 

În legătură cu cererile adresate Curţii Europene a Drepturilor Omului (Curtea) care au ca obiect restituirea imobilelor preluate abuziv în perioada comunistă, în România, Curtea a adoptat o hotărâre în cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (hotărârea din 12 octombrie 2010, în cauzele nr. 30767/05 şi 33800/06, definitivă la data de 12 ianuarie 2011).

Un caz-pilot se formează la Curte atunci când există un număr foarte mare de cereri/plângeri adresate Curţii care se referă la probleme similare, care se manifestă în mod frecvent, sistematic şi care sunt, de regulă, generate de neconcordanţa dintre legislaţia unui stat şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului (Convenţia). Prin hotărârea pe care o pronunţă într-un caz-pilot, Curtea obligă statul vizat să ia măsuri cu caracter general, care constau, de regulă, în armonizarea legislaţiei interne cu prevederile Convenţiei.

Prin hotărârea din cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea a stabilit că statul român are obligaţia ca, într-un anumit termen, stabilit iniţial la 18 luni şi prelungit ulterior până la data de 12 mai 2013, să adopte măsuri cu caracter general pentru a eficientiza mecanismul privind retrocedările sau despăgubirile, în scopul de a asigura o protecţie concretă a dreptului la proprietate şi în aceste cazuri.

Prin aceeaşi hotărâre-pilot, Curtea a stabilit că suspendă soluţionarea oricăror cauze similare privind proprietatea până la expirarea termenului fixat pentru luarea măsurilor generale, respective până la 12 mai 2013.

La data de 16 mai 2013, în îndeplinirea obligaţiilor statului de a lua măsurile cu caracter general stabilite de Curte prin hotărârea din cazul-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Parlamentul a adoptat Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Prin hotărârea pronunţată în cazul Preda şi alţii împotriva României (hotărârea din 29 aprilie 2014, definitivă la 29 iulie 2014, în cauzele nr. 9584/02, 33514/02, 38052/02, 25821/03, 29652/03, 3736/03, 17750/03 şi 28688/04), Curtea a stabilit şi ce consecinţe are adoptarea Legii nr. 165/2013 cu privire cererile adresate Curţii în materia imobilelor preluate abuziv.

Astfel, Curtea a apreciat că, în principiu, Legea nr. 165/2013 a instituit o procedură efectivă şi accesibilă pentru remedierea încălcării dreptului la protecţia proprietăţii, în cazurile care privesc imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist (par. 129 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României).

Curtea a constatat că există şi o excepţie, când Legea 165/2013 nu oferă un remediu efectiv, deoarece nu reglementează o anumită situaţie. Este vorba de situaţia în care există mai multe hotărâri judecătoreşti definitive care stabilesc, pentru titulari diferiţi, dreptul de proprietate asupra aceleiaşi clădiri (par. 124 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României).

De asemenea, Curtea a stabilit că procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013 trebuie să fie urmată chiar şi de către reclamanţii care au sesizat Curtea anterior adoptării Legii nr. 165/2013. Adică şi de reclamanţii care aveau cererile pe rolul Curţii, la data adoptării Legii nr. 165/2013 (par. 134 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României face trimitere expresă la art. 4 din Legea nr. 165/2013, care prevede explicit că procedura din Legea nr. 165/2013 se aplică şi pentru cererile aflate deja pe rolul Curţii).

Ca atare, dacă aceşti reclamanţi nu au făcut dovada că, după sesizarea Curţii, au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, Curtea a considerat că aceştia nu au epuizat căile interne de atac, astfel că plângerea/cererea adresată Curţii a fost respinsă ca vădit inadmisibilă (par. 142 din hotărârea în cazul Preda şi alţii împotriva României).

Dacă o cauză este vădit inadmisibilă, ea se soluţionează de un judecător unic (un complet al Curţii format dintr-un singur judecător), care va pronunţă o decizie de inadmisibilitate. Regulamentul Curţii prevede că decizia de inadmisibilitate pronunţată de judecătorul-unic nu se comunică reclamantului, care va fi doar înştiinţat, printr-o scrisoare, despre declararea ca inadmisibilă a cererii sale (regula 33 pct. 4, regula 52A pct. 1 din Regulament). Decizia de inadmisibilitate este inatacabilă (nu mai poate fi contestată sub nicio formă).

Desigur că, dacă şi după ce a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 165/2013, cu respectarea termenelor şi condiţiilor prevăzute de lege, o persoană apreciază şi poate argumenta că modul de aplicare a legii a generat, în cazul său concret, încălcări ale drepturilor prevăzute în Convenţie, nu este exclusă formularea unei cereri/plângeri la Curte cu privire la modul în care funcţionează în concret mecanismele prevăzute de Legea nr. 165/2013.

 

 

Radio Tananana

Despre drepturi civile la radio

Maria Nicoleta Andreescu, director executiv APADOR-CH, a vorbit la Radio Tanăna despre proiectul drepturicivile.ro și despre cât de bine își cunosc românii drepturile.